Scrisuri şi... înscrisuri

Un prieten de-al meu, pensionar ca şi mine, şi-a făcut un obicei din a colecţiona tot felul de lucruri care, zice el, peste ani, vor avea valoare... istorică. Recent, şi-a îmbogăţit colecţia cu o, hai să-i zicem, scrisoare pe care a găsit-o în cutia poştală. De ce acest petic de hârtie va avea valoare istorică, mă lămureşte tot el. Nu atât pentru cele şase paragrafe pline de promisiuni, astea sunt simple abureli, zice el, cât pentru ultimul paragraf, scris chiar de mânuţa unuia dintre candidaţii la funcţia de primar, care se încheie cu o formulă dragă prietenului meu - "cu sinceritate,..."

Scoţând, cu nedisimulată mândrie, hârtia cu pricina din buzunarul de la piept, unde o păstrează, frumos împăturită, ca să o aibă la îndemână, în caz că va fi nevoie să-şi susţină punctul de vedere, prietenul îşi începe disertaţia amănunţit pregătită: "Priveşte, colega, câtă elocinţă, câtă hotărâre degajă acest scris, un adevărat compromis între agerimea minţii şi încetineala mâinii. Ce mai, de un astfel de primar avem noi nevoie! Dacă aş avea pregătirea Dianei Simpson, cercetătoarea care a realizat un studiu grafologic pe baza unor documente redactate de mari pesonalităţi ale tuturor timpurilor, ţi-aş spune mai multe. Cred, însă, că e suficient şi atât, ca să te conving să mergi la vot şi să votezi pe cine trebuie... "

Din politeţe, îmi arunc privirea peste ţidula scrisă "cu sinceritate", mai mult pentru a-i face pe plac amicului. Nu mă interesează nici dacă scrisul este mic şi repezit, nici dacă este apăsat şi dezordonat, dacă este lizibil sau nu, dacă între cuvinte există spaţii mari sau acestea sunt înghesuite. Nu mă interesează nici măcar conţinutul. În aceşti 22 de ani de pretinsă democraţie, am primit şi eu, la cutia poştală, foarte multe astfel de scrisori din partea celor care îşi amintesc de noi doar atunci când au nevoie de votul nostru pentru a accede la funcţiile despre care cred că, într-adevăr, li se cuvin. Spre deosebire de amicul meu, eu nu colecţionez astfel de înscrisuri, pentru că toate sunt pline de gogoşile pregătite într-o bucătărie politică duhnind a rânced.

De la furcă, la otravă

Printre problemele prioritare din programele electorale ale candidaţilor la Primăria Capitalei se numără şi cea a câinilor vagabonzi. Silviu Prigoană se angajează să rezolve această problemă în şase luni, prin strângerea de pe străzi a câinilor comunitari şi adăpostirea acestora în spaţii amenajate pe terenuri ale Primăriei. Sorin Oprescu, principalul contracandidat al lui Prigoană, e cu un pas înaintea acestuia, având deja unele realizări în domeniu, cum ar fi inaugurarea unui Dogtown în judeţul Giurgiu, cu o capacitate de 2.000 de locuri. Mihai Atănăsoaie, fostul prefect de Bucureşti, încă mai visează la o lege privind eutanasierea câinilor fără stăpân.

Cel mai radical dintre toţi pare a fi însă Gigi Becali care, într-o emisiune televizată, a declarat, în stilu-i caracteristic: „Omor 50 de milioane de câini pentru un singur om. Eu îi eutanasiez pe toţi. Şi care-i problema?” Problema este că latifundiarul din Pipera nu s-a hotărât încă ce metodă să folosească. „Pac, pac, şi nici nu simte!”, asta însemnând că o cale ar fi împuşcarea nevinovatelor patrupede. Gândindu-se, probabil, că procurarea muniţiei aferente ar greva bugetul Primăriei, s-a corectat repede: „"Îi strâng pe toţi. Nu-i împuşc, îţi dai seama că am glumit. N-am de ce să-i împuşc, când pot să le fac o injecţie şi gata! Îi omor pe toţi, ca să nu mai existe niciun câine, ca să nu mai muşte niciun om".

În orice caz, dacă Jiji va ajunge primar general, maidanezii ar trebui să-şi facă griji serioase, pentru că stimabilul cadindat nu numai că nu ia în calcul construirea de adăposturi, dar le-a pus gând rău la toţi. "Nu le fac niciun adăpost. Dau eu bani să-i dau de mâncare la câine ? Să-l ţin eu pe câinele vagabond în nu-ştiu-ce rezervaţie de câini ? Le dau eu numai otravă şi mor, nu le dau mâncare. (...) Fac adăpost pentru câini, şapte milioane de euro. Nici şapte euro nu dau!"

Aşadar, dacă va ajunge primar, Becali va trebui să aleagă între puşcă, injecţie şi otravă pentru a salva Capitala de invazia câinilor vagabonzi. Furca, pe care o folosea în tinereţe când, cioban fiind, ca şi acum, dar fără cheagul de astăzi, o înfigea în dulăii ce săreau la gâtul mieilor, iese din discuţie. Este prea mare efortul. Şi nici eficienţa nu este aceeaşi...

Un preşedinte „eficient”

Am văzut multe spectacole de circ la viaţa mea. Unele ţinute în aer liber, pe o scenă improvizată din caroseria unui camion, altele în sălile devenite neîncăpătoare ale căminelor culturale din comunele patriei, sau, uneori, în saloanele unor restaurante de lux. Cele mai multe le-am văzut însă, în urmă cu mulţi ani, peste 40 la număr, sub cupola circului „Capitol”, pe vremea când, „plictisit” de şcoală şi fiind în căutarea unei meserii, am încercat-o şi pe cea de „circar”. Minte de copil!

Aşadar, am văzut multe spectacole de circ. Unele mai bune, altele mai rele. Cel oferit de Traian Băsescu unui grup de români, probabil simpatizanţi, în sala de conferinţe a hotelului The Drake, situat pe 140 East Walton Place din Chicago, le întrece însă pe toate. Imaginile pe care le-am văzut la televizor m-au dus cu gândul în urmă, peste ani, la cei doi clovni ai noştri de la „Capitol”, Grigo şi Bebe. În afara unor numere proprii cu care, atunci când nu te făceau să te îneci de râs, te ţineau cu sufletul la gură, aceştia mai aveau şi nişte numere „de umplutură”. Mai precis, în timpii, aşa-zis morţi, când, în arenă, se pregătea recuzita pentru trupa următoare (acrobaţi, dresori etc.), Grigo şi Bebe, împiedicându-se în pantofii lor „doi la metru”, cu vârfurle amintind de botul unui aligator, se opreau în faţa copiilor aflaţi în primele rânduri şi începeau să se scălâmbe, făcând tot felul de giumbuşlucuri, spre deliciul acestora.

Ei, bine, ce a făcut Bebiţă al nostru în timp ce ministrul de externe, profesorul Andrei Marga, răspundea la întrebările asistenţei legate de politica externă a României?! Ostentativ, i-a întors acestuia spatele şi a început să discute cu cineva din sală. Şi, pentru ca numărul său să fie complet, dând dovadă de o totală lipsă de respect faţă de cel care vorbea, a început să facă poze cu copiii prezenţi în sală, sub privirea admirativă a ex-ministrului Cristian Diaconescu, pe care, oricât m-am străduit, nu am putut să mi-l imaginez în rolul lui Grigo.

Ce explicaţie a dat Traian Băsescu gestului său? „Eu sunt mai eficient!”, le-a zis el, printre hăhăituri, celor prezenţi, dându-le de înţeles că ştie să folosească... timpii morţi. 

PS
Pentru că unul dintre vizitatorii acestui blog  (Anonim, ora 12,30) spune că nu a  văzut respectivele secvenţe, am căutat filmul pe Youtube. Vă invit şi pe ceilalţi să-l vedeţi!

Furând în taină...

(după Mihai Eminescu)

Furând în taină, am făcut avere,

Ştiind că asta ţie o să-ţi placă,

O fată nici bogată, nici săracă,

Cu un noian de visuri de plăcere.

Dar nu mai pot! Al dracului să fie

Cin' te-o minţi, căci azi în ministere

Nu mai am prieteni care să-mi ofere

Cât aş fi vrut să îţi ofer eu ţie.

Nu vezi că am rămas fără contracte

Şi viaţa mea-i un semn de întrebare,

Căci Ponta vrea să-mi caute prin acte?

N-aş vrea s-ajung, iubito, la răcoare

Şi-ncerc să îmi păstrez măcar, intacte,

Opt conturi ce le am peste hotare.

Iarăşi, despre leu

Leul este dub asediu!,

scrie presa, alarmată,

cei de la Garda de mediu

stau cu... garda ridicată.

Şi pe-afară, şi prin sediu,

guvernanţii toţi aleargă

să găsească un remediu.

Leul zace-ntins pe targă...